VIDEO | Inspectorii ITM au descins la firma de salubritate adusă de Clotilde Armand în Sectorul 1. Autoritățile au căutat copilul de 14 ani care ar fi fost exploatat 12 ore pe zi, cu mătura în mână

Publicat: 26/08/2021, 17:26
Actualizat: 26/08/2021, 17:46

Specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă București au descins, miercuri, la sediul firmei de salubrizare REBU, după ce Gândul a publicat un material video în care apare un copil care susține că are vârsta de 14 și care muncește ca măturător, cu ziua, pentru compania respectivă.

Inspectorii ITM au descoperit, cu această ocazie, un adevărat păienjeniș de firme care s-au implicat să recruteze personal pentru REBU, în perioada stării de alertă instituită în Sectorul 1 la cererea primarului Clotilde Armand. În urma controlului, REBU ar fi fost obligată să modifice contractele cu firmele de recrutare a forței de muncă, dar și cu proprii angajați.

Potrivit unor surse din rândul autorităților, inspectorii au mers la sediul compaiei de salubritate care aparține, în proporții egale, Consiliul General al Municipiului București și firmei private RER București SRL, unde au cerut toată documentația care ține de angajați.

Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul, că adolescentul nu a fost găsit, însă s-a descoperit că societatea angajată de Clotilde Armand a lucrat, pe perioada celor 20 de zile de stare de alertă, cu o firmă specializată în recrutarea forței de muncă. Ar fi vorba despre SC „Danti Facility” SRL, care ar fi subcontractat alte două societăți, despre care se presupune că ar fi adus mai multe echipe de muncitori pentru curățenie stradală.

Inspectorii ITM au mai constatat că SC „Danti Facility” SRL ar fi avut contract cu REBU în intervalul 5 – 22 august, motiv pentru care, la data verificării, care a avut loc pe 25 august, niciun muncitor adus prin intermediul acestei firme nu mai era la muncă. Ca urmare, nici copilul care a stat la baza controlului nu a mai fost găsit.

În consecință, reprezentanții celor trei societăți care au ca principal obiect de activitate recrutarea forței de muncă au fost anunțați că sunt așteptați la sediul ITM.

Totodată au fost verificate și contractele de muncă semnate între REBU și personalul propriu, dar și cu societățile de recrutare, iar compania de salubritate a fost obligată să facă modificări. Ar fi vorba despre impunerea unor clauze mai clare cu privire la vârsta persoanelor aduse la muncă, dar și obligațiile REBU față de protecția angajaților.

Copilul muncea 12 ore pe zi

Controlul ITM București a fost declanșat după ce un copil în vârstă de 14 ani a fost surprins pe străzile din Sectorul 1, în timp ce mătura străzile, alături de un alt adolescent. El susține că a venit pe teren încă de la ora 5.00 dimineața și că lucrează până la ora 17, adică 12 ore.

Potrivit unor imagini video transmise pe adresa redacției Gândul, adolescentul spune că lucrează pentru compania de salubrizare. Băiatul de 14 ani a fost filmat în timp ce mătura pe Bulevardul Ion Ionescu de la Brad, în fața Vilei Nae Ionescu, fosta locuință a mareșalului Ion Antonescu.

Copilul a susținut, inițial, că își ajută tatăl, după care a spus că este plătit la două săptămâni și primește și mâncare de la firmă. Mai mult, băiatul de 14 ani spune că a mai venit și în locul mamei, care este bolnavă, și că nimeni din echipă nu are carte de muncă.

Redăm o parte din dialogul cu adolesentul de 14 ani:

Cetățean: Lucrezi la Rebu? Îl ajuți pe tatăl tău?
Copil: Da, am venit decât așa să-l ajut.

– Cum te plătește, la zi?
– Nu, o dată la două săptămîni

– Câte ore lucrezi pe zi?
– Păi este duminică… s-ar putea să lucrez până la un 5.

– De la ce oră ești pe teren? La cât ai venit la muncă?
– La 5 de dimineața.

– Și stai până la 4 ?
– Până la 5.

– 10 ore?.
– Da

– Și ce mănânci?
– Păi ne dă mâncare de aici.

– Și vă dă și bani la zi?
– Nu, banii la două săptămâni

– Ai carte de munca?
– Nu, cu ziua așa.

– El are carte?
– Nu… nu are nimeni, cei care suntem la echipa asta

Cine este RER Ecologic REBU

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat pe 3 august că a încheiat un contract de strângere a gunoiului pentru 20 de zile – durata stării de alertă – cu compania RER Ecologic Service București REBU SA.

Firma este condusă de directorul general Dănuț Nicolae Stănoaia, iar președintele Consiliului de Administrație este Radu Merica, fost președinte al Camerei de Comerț Româno-Germană. Compania activează în București, unde a câștigat licitația pentru salubritate în Sectorul 5. Compania face parte din grupul de firme RER, care are contracte de salubritate în Oradea, Buzău, Timișoara, Brăila și Galați. Compania-mamă din Germania a venit în România în 1996, iar primul director general a fost Cezar Preda, ulterior influent lider PDL, potrivit Economedia.

Gândul a încercat să contacteze compania RER Ecologic REBU pentru un punct de vedere. Aceștia nu au răspuns apelurilor noastre telefonice. Vom reveni atunci când vom avea răspunsurile din partea companiei la întrebările trimise pe mail.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru toți proprietarii de terenuri. Se aplică în sute de localități din România
Ce angajați primesc prime în concediu. Domeniile în care se fac mari cadouri
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un producător chinez de automobile lansează un vehicul în Italia, cu planuri de a se...
×